Schimbari

Vineri dimineata – de abia asteptam sa plec in Onesti. Bineinteles ca la serviciu nu mai avem stare, asa ca am cautat cel mai mic prilej de a nu face nimic. Prin urmare, traseul birou-cafea-birou a fost ceva la ordinea zilei (cateodata ma simt ciudat sa tot plec de la birou ca am impresia ca toti se uita intr-un anumit fel la mine, dar eu sunt curajoasa si nu-i bag in seama 😛 ). A venit si ora 17, m-am urcat in masina si gata, am pornit. M-am oprit in Carrefour-ul de la iesire din Bucuresti pentru a face ultimele cumparaturi pentru ai mei – am fost foarte dezamagita ca nu am gasit oua de ciocolata Kinder (hmmm, in Mega erau pe putin 5 sortimente), ca era un singur fel de ciocolata Lindt, ca parca atunci cand eram mai mica erau mai multe dulciuri bune. Este singura data cand nu mai iau toate inutilitatile, poate din cauza lipsei de timp sau a faptului ca m-am cam saturat de atata aglomeratie si agitatie in Bucuresti, la orice ora si in orice magazin.

In Onesti am ajuns relativ repede, drumul mi s-a parut scurt desi era noapte si erau multe tiruri pe drum. Oare soferii de tiruri conduc numai noaptea sau mi se pare mie? Acasa, in cuptor, ma asteptau cartofii frantuzesti din care am gustat putin (mai mult), preparati de mama si considerati de mine si fratele meu „specialitatea” familiei mele, fiind singura mancare pe placul tuturor din familie.

Sambata seara am fost la Inviere. Aici sunt lucruri care m-au impresionat. M-am asezat cat mai aproape de iesire pentru ca, ma gandeam, doar oamenii cu adevarat credinciosi se duc in primele randuri. In primele minute m-am intors si am vazut o fosta fosta amica, de cand eram eu mica (clasa a V-a). M-am intors si dupa iar la ea; a fost ciudat pentru ca nu eram sigura daca era ea, ea se uita la mine (ma recunoscuse) eu la ea, dar nu am salutat-o, nici ea pe mine. In ultimul timp m-am intalnit cu persoane pe care nu le mai vazusem de cel putin 5 ani si pur si simplu nu am stiut ce sa vorbesc cu ele. Doar chestii formale, false de genul „Buna, ce faci, unde lucrezi, cu ce te ocupi, mai vorbim” (cand sa mai vorbim daca nici macar numarul de telefon sau ID-ul de messenger nu il am). Asa ca am preferat varianta , ma prefac ca nu te mai tin minte pentru a nu mai trece printr-o situatie stanjenitoare, mai ales ca nu am avut chiar cele mai bune relatii cu persoana in fapt.

Ok, trec peste faza cu tipa aceasta, gandindu-ma ca sigur o sa mai vad/intalnesc pe cineva din cartierul in care am locuit pana sa ma mut la casa (si nu m-am inselat).

Incepe Preotul sa dea indicatii cum sa luam lumina – doar cand ajunge lumanarea Pascala in mijlocul Bisericii va fi data enoriasilor. Bun, mi-am zis. Astept, Preotul intra in biserica, dupa el oamenii care, hmmm, aveau lumanarile aprinse si imparteau la toti. Dezamagita ca iau lumina de la bricheta, imi vad in continuare de slujba. Mi s-au parut dragute fazele in care preotii isi pierdeau vocea cand cantau (poate un criteriu cand sunt alesi ar trebui sa fie vocea si auz muzical – sunt putin rea, stiu).

Am vazut-o pe cea mai buna prietena din copilarie, pentru care ma certam cu fata din spatele meu ( cea de mai sus, da ) : „-Eu sunt cea mai buna prietena a Andreei. – Ba eu!”. Andreea era neschimbata, ba mai mult, semana foarte bine cu mama ei. Am vazut-o si pe sora ei, nu am rescunoscut-o decat din faptul ca mergea langa parinti si avea acei superbi ochi albastri. Tatal lor se schimbase iar destul in cei 8 ani in care nu l-am vazut.

Gasesc atat de interesante schimbarile astea…. Esti obisnuit cu o persoana si cand o vezi e altfel, cand vorbesti cu ea nu mai are vocea aceea pe care o stii. Nici eu nu mai sunt la fel. Totul se schimba, important poate este ca doar schimbarile interioare sa fie in bine. As vrea ca o persoana care era frumoasa (suflet, infatisare) atunci cand am cunoscut-o sa nu o mai revad dupa foarte mult, sa ramana in sufletul meu asa cum a fost pentru a nu imi reaminti ca timpul trece :).

Tot atunci mi-am revazut matusa, unchiul si verisoara mea. Cum se poate ca cineva sa se schimbe intr-un an asa de mult cum a facut-o unchiul meu? Pare mult mai matur, pare omul „mare” in care eu personal nu vreau sa ma transform. Si daca vorbesti cu el este la fel, gandese la fel, doar felul cum arata…

Am mai vazut in treacat o prietena de al carui frate ma indragostisem cand eram in clasa a VIII-a. As vrea sa stiu ceva de el. Poate este singurul baiat din trecutul meu cu care as vrea sa pastrez legatura. Este casatorit? Are copii? Cum arata? Daca ne mai intalnim pe strada o sa imi mai spuna „Ai cei mai frumosi ochi”?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s