Intr-un final

Am reusit sa fac operatia la colecist pe care tot o amanam de cateva luni. O sa povestesc putin despre cum a decurs totul, de la prima vizita la medicul care ma va opera si pana la iesirea mea din spital. La medic am ajuns intr-o luni dimineata si m-a luat imediat la ecografie. S-a uitat repede la colecist si in 2 minute a dat „verdictul”: operatia este necesara pentru ca am 3 pietricele si colecistul trebuie scos pentru ca este bolnav si nu isi mai indeplineste rolurile. Prin urmare, am luat decizia sa ma internez in aceeasi zi in spital, urmand ca a doua zi la 7 sa intru in sala de operatie.

Asa ca, la ora 10 imi luasem in primire noua mea camera in care aveam sa stau pana joi, cand urma sa fiu externata. Am cunoscut pe cele 2 colege de camera. Una dintre ele, o doamna in varsta cred la 78-80 de ani, avea un neg pe spate care se infectase si trebuia taiat, anestezie locala.

Cealalta m-a impresionat foarte mult si o sa povestesc despre ea. Era o doamna la 57 de ani care suferise in total 12 operatii, in toate locurile posibile. Invinsese cancerul mamar, era diabetica, avea operatie la ochi de transplant de cristalin si multe altele. Acum trebuia sa faca o operatie pentru un varice spart la picior (care daduse in ulceratie, sper ca am folosit termenul corect), dar, in ciuda faptului ca trecuse prin multe la viata ei, avea o stare pozitiva cum nu am vazut niciodata, la nimeni pana acum. In general, oamenii cand se imbolnavesc au tendinta sa se planga, sa spuna saracul de el, ca ce batut de soarta este, nefacand altceva decat sa se complaca in situatia in care se gaseste, atragand parca si mai multa boala asupra lui. Doamna aceasta emana energie pozitiva in jurul ei si incuraja pe toata lumea care venea la ea sa se planga, si sincer, nimeni nu avea dreptul sa se planga de fata cu ea pentru ca chiar nimeni nu avea ceva mai grav decat a avut ea.

Bun, revenind la mine, nu am avut timp sa ma gandesc cum va fi in operatie, sa imi fie frica sau ceva de genul. Timpul a trecut foarte repede, au venit anestezistul la mine impreuna cu doctorul si mi-au povestit de operatie, cum va decurge, ce nu trebuie sa mananc dupa, care este timpul total de refacere, m-au intrebat daca sunt alergica la vreun medicament.

Seara am luat un diazepam si dimineata la 5, 30 ne-au trezit pentru medicamentele pentru „pre-anestezie”: inca un diazepam si o injectie in mana stanga. La 7,30 eram deja in operatie: nici nu am simtit cand am adormit, doar m-am trezit la reanimare pe la 11 si am intrebat daca totul a decurs bine. Bineinteles ca operatia a reusit si am adormit la loc. Cred ca pana miercuri am dormit permanent, cu mici treziri in care am vorbit la telefon, am baut putin ceai, am vorbit si cu anestezistul si doctorul. Ma durea locul de operatie (aveam 4 incizii in burtica) si imi era destul de greu sa ma intorc de pe o parte pe cealalta: am preferat sa dorm cu fata in sus.

Miercuri dimineata am fost trimisa in salonul meu si am inceput sa merg cat de cat fara sa mai am dureri. Joi dimineata la prima ora am primit biletul de externare insotit cu regimul de rigoare.

Azi, dupa o saptamana de la operatie, ma simt extrem de bine: mai am niste greturi, ma mai doare putin, obosesc daca depun un efort, dar totul este in refacere. Si mai am pana pe 5 mai concediu medical. Yupiiiiii!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s