Living

As povesti de Cube Days 3, as povesti de ultimele mele iesiri cu bicicleta, as povesti de multe, dar mi-e teama de aceasta stare de fericire in care ma aflu. Inca sunt extaziata de cate lucruri si cati oameni ca lumea intalnesti pe bicicleta, mirata de unele povesti marunte care ma duc intr-o stare euforica.

Evident ca duminica dimineata cand m-am trezit mai mult adormita decat intr-o buna forma si cand m-am uitat pe fereastra ploua. Nici nu ma asteptam sa fie soare, doar trebuia sa testez rezistenta noului meu tricou la murdarie. Dupa multe imbraca-te sau nu, merg sau nu la Cube Days, mi-am luat inima in dinti si mi-am pus echipamentul de bike pe mine si m-am grabit sa ma duc la magazin sa imi iau niste batoane si ceva de mancare. Am improvizat o pelerina pentru portiunea de pana la intalnirea cu Flavia si am pornit fara niciun chef spre Cernica.

Am ajuns uda complet la Cernica unde ne asteptau maxim 5 persoane pe bicicleta si organizatorii. Au urmat apoi un scurt instructaj tehnic despre franele in V in care bici mea a fost model (franele mele avand un scurt timp pana la a ma lasa de tot dupa MMM) si despre alegerea unei bune perechi de manusi (si in acest caz manusile mele au fost ceva de genul… sa nu cumparati). Pe la un 10,30 asa se decide inceperea traseului, dupa ce deja ne stransesem in jur de 30 de persoane.

Am pornit curioasa pentru ca auzisem ca este un traseu mai tehnic din cauza single race-ului si a portiunii inclinate de langa lac. A pornit si ploaia odata cu noi, ca doar nu putea sa lipseasca tocmai ea. Ma incalzisem si deja vroiam sa imi testez rezistenta pentru acest mic traseu. A plouat, m-am bagat prin noroi si prin toate baltile de pe drum, am constatat inca o data ca am niste super cauciucuri petru vremea asta, super aderente desi ghidul mi-a spus ca el le vede ca pe niste cauciucuri de oras. Ca impresie generala, mi s-a parut un traseu foarte usor, cu nicio legatura cu un maraton sau cu ceva care sa necesite un efort suplimentar. Ce a fost interesant este ca mi-a cam cedat schimbatorul pe la sfarsitul traseului si am mers pe o singura viteza pana la portiunea de asfalt cand, spre marea mea uimire si-a revenit.

Berea clasica de la sfarsit este un must pentru sfarsitul iesirilor mele pe bicicleta din ultima perioada.

Si de abia astept Comana-ul, Surmontul si Muscelul din cele trei saptamani ce vor urma.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s