Surmont Maraton

Tocmai m-am intors de la cel mai greu lucru pe care l-am facut pana acum. Folosea cineva sintagma „Cuceritorii inutilului” si da, intr-adevar asa m-am simtit cand am terminat mult asteptatul si laudatul Surmont Maraton.

Scurt intro: am avut eu geniala inspiratie sa fac un schimb de traseu, de la 25 de km la 40 de km. Comparandu-l cu Medias, am spus ca sigur voi face fata. Ametita cum sunt, am facut de la inceput niste greseli foarte mari cum ar fi: nu m-am uitat deloc pe descrierea traseului de 40, nu am studiat portiunile de push bike (care pe site erau prezentate inadecvat), am uitat sa imi imprim traseul inainte asa ca nu am reusit sa imi dozez energia pentru tot traseul, nu mi-am luat nimic de mancare cu mine (cea mai mare greseala ever) – iar acest maraton a fost pentru mine un „Uite Ana, ce fragute frumoase, hai sa mananc”).

Si acum sa inceapa povestirea: Pornesc traseul super relaxata si cu un moral mult mai bun decar cel de la Medias. Deja aveam dorinte de a termina traseul in maxim 4 ore. Si merg… primul checkpoint este dupa 12 km. Imi era putin greata si aveam nevoie de niste lamaie (obisnuita ca la MMM, unde punctele de alimentare erau super bine dotate), si cand ajung… am inceput sa rad pentru ca oamenii aveau fix 2 bidoane de 5 litri de apa si… atat. Bun am zis, hai sa ii intreb cand va fi urmatorul checkpoint, mi-au explicat ca ma voi intoarce pe acelasi drum si vor fi tot ei, dar nu vor da nimic. Am ramas blocata (dupa mi-am dat seama ca ei crezusera ca sunt la tura scurta), m-am cam speriat ca stiam ca mi se va termina apa dar am spus ca 12 km nu voi muri si daca ne intoarcem pe acelasi traseu am toate sarcinile sa termin in maxim 3 ore jumate. Mi-am redozat energia stiind ca traseul va fi destul de usor si am mers putin mai puternic, terminand astfel 25 de km in 2 ore, dupa o portiune de push bike destul de solocitanta si niste coborari lejere si dragute.

De aici, povestea se schimba, pentru ca am ajuns la primul check point cu alimentare in care nu am gasit… NIMIC, banane, batoane… absolut nimic. M-am uitat speriata in stanga, dreapta nu imi venea sa cred. Iar domnisoarele de acolo explicau cu nonsalanta faptul ca cei de la 25 de km au mancat tot. Noi, astia de la 40 de km care au mers mai incet, neinteresant 🙂 Am facut rost intre timp de jumate de baton, o bucata de ciocolata dar moralul meu cazuse. Dupa km 25, cei de la punctele de verificare erau complet varza. Habar nu aveau la ce km se afla, cat mai e , detalii despre traseul care urmeaza. Dar ajung si la partea asta.

Dupa km 25 a inceput de fapt „maratonul”: au fost in total 3 push bike-uri la distanta destul de mica intre ele, care am auzit eu ca ar insuma 10 km. Primul l-am urcat, la al doilea m-am uitat urat poate se va speria de mine si va fi mai usor – nu a functionat :P, asa ca am dus o lupta puternica pe acel munte. Al doilea push bike, sper ca nu gresesc, era cel care ducea la al doilea punct de „alimentare” de pe traseu, in conditiile in care timp de 25- 30 km nu am avut nimic de mancare, exact unde se termina telescaunul din Predeal. Intreb tipa de pe margine cat mai este pana la finish: 7 km. Ajung la punctul de „alimentare”, si mananc asa: ultima bucatica de banana si niste bomboane energizante care nu mi-au dat nicio energie, ca doar ceilalti concurenti din fata mea mancasera tot pentru ca la CP 1 nu mai gasisera nimic. Deja ma enervasem destul de tare, eram terminata fizic, am mai auzit ca tipul spunea ca mai sunt vreo 10 km, evident ca eram complet derutata din nou pentru aceasta potrivire intr 2 oameni care stateau la acelasi CP referitor la distanta ramasa. Totusi imi spun, nu are cum sa fie mai rau, mai ales ca domnul de la CP ne informase ca e destul de usor traseul in continuare, mai este o urcare de maxim 1 km. :)) Ha haaa… vad prima rampa. Era ceva de genul… interminabil, inabordabil si Ce caut eu aici, vreau pe telescaun acasa (si asta cred ca este singurul moment din viata cand am cedat). Continuarea tarseului pentru mine a fost groaznica, cedasem putin psihic, nu aveam ciclometru, oamenii de pe margine aproximau distanta pana la finish in minute deja: 15 minute doar coborare – lejer :)). Dar ajung si la acea coborare, ca inca eu sunt pe urcare, la acea urcare care nu se mai termina, la momente in care era sa ma duc cu bicicleta inapoi pentru ca era noroi. Sper ca am spus ca acea urcare nu se termina 😛 Ingrozitoare…

Si ajung la partea de coborare, cea cu „mai sunt 15 minute” (care s-au dovedit pentru mine, si pentru restul cu care am coborat o aventura in noroi – albie de porci timp de o ora si ceva). Ok, din descrierea de pe site sau  de pe ciclism.ro s-a spus ca „indiferent cat va ploua, traseul poate fi parcurs”. Nu au specificat ca trebuia parcurs cu sania, in niciun caz cu bicicleta. Noroi pana la glezna, curbe de dificultate destul de mare taiate, fara loc de a intoarce  si cu mult noroi. Portiuni in care coboram in fund cu bicicleta in fata pentru ca nu exista alta metoda. O coborare urata. Da, recunosc ca nu am experienta, dar sa scrie pe site, undeva acolo ca traseul este foarte greu, nu lasa omul sa se duca asa. Nu mai zic de atitudinea persoanele care „supravegheau” traseul care erau de o … chiar nu mai comentez.

Am trecut finishul in 5 ore 30. NU AU DAT O DIPLOMA! Nu s-au gandit si ei ca din 600 de oameni sau cati or fi fost, poate e cineva care vrea sa pastreze toate diplomele de la maratoanele la care au participat? De 30 de ron efectiv am mancat niste Power bomboane (date de sponsori) si am baut apa de la rau. Paste la finish… :)) din parti. Organizatorii au fost slabi… foarte slabi. Nu am gasit un plus acestui concurs, poate experienta. Un maraton lacare nu o sa mai revin.

Anunțuri

12 răspunsuri la „Surmont Maraton

  1. In linii mari am impartasit cam aceeasi experienta ca tine. Singura diferenta este ca la primul checkpoint am fost atat de scarbit de organizare si de atitudine incat le-am spus sa se uite la o parte foarte importanta a mea: le-am intors fundurile [al meu si al bike-ului meu] si am plecat acasa. OFFTOPIC: m-am simtit mai bine la intalnirea lejera si delectanta de la Cernica, CUBE DAYS decat la acest eveniment haotic.

  2. 🙂 Da, te-am vazut cand te-ai intors (undeva pe la km 20 daca nu ma insel m-am intersectat cu tine). Mda, acum ma astepta Muscelul saptamana viitoare si sper sa fie mai bine.

  3. Cred ca ati uitat ce imbulzeala a fost la inscrieri.
    Dupa ce am terminat cursa (25km), pe la 3 a inceput sa ploua torential. Cum a fost atunci pe munte?
    Pentru mine a fost prima cursa si am considerat numarul ca fiind diploma.

    • 🙂 Da, eu am venit cu o zi inainte, nu am prins aglomeratie la inscriere deloc. Nu am mai comentat startul decalat cand noi am stat 30 de minute in soare, nu mai avea sens.
      EU din fericire nu am prins ploaia, am mers in urma ei, bucrandu-ma de ce a lasat in urma (mult noroi).
      Felicitari pentru primul maraton, la cat mai multe. Ca organizare, se poate si mai bine.

  4. Pingback: Surmont MTB Challenge 2010 « Bikeaholic

  5. Felicitări pentru cum ai mers. La starea de spirit de după o astfel de provocare ar trebui să mai lucrezi un pic. Oricât de rău ar fi, tot trebuie să găseşti ceva frumos şi un câştig de experienţă. E adevărat că nu poţi să nu te înfurii când unii organizatori parcă uită că de ceea ce fac ei depinde viaţa şi siguraţa unui număr mare de participanţi.

    • Stiu, ai dreptate referitor la starea de spirit. Acum, ca ma uit inapoi la Surmont ma distrez copios la cat am putut sa ma enervez 😛 Dar asa de mult imi doream sa termin si eu sub 5 ore… 😀 Duminica o sa merg mai pregatita si nu o sa mai neglijez traseul atat de mult 😉

  6. Felicitări și fain scris. Textul voluntarilor era același pentru toți din câte văd :)). ”Mai sînt 10 km”, ”1 km de urcare după care coborâre.” ”15 minute coborâre” … etc.

    Chestia cu alimentarea … nu e musai să fie lămâi, banane … na … fiecare organizator decide, dar o chestie obligatorie e APA. Și da după 25 de km am băut 1L de apă … atât de deshidratată am fost… prost amplasat primul punct. Dar na … or învăța din greșeli. 🙂

    • Mersi, Niji 😉
      Mda, cu apa cred ca m-am invatat. Sambata imi montez al doilea bidon pe bici si renunt si eu la camelbag, mai ales ca la Muscel o sa se mearga pe dealuri si am o presimtire ca va fi cald 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s