Muscel Maraton

Hmmm… deja am sters 3 fraze de inceput pentru ca nu imi este clar cum sa imi exprim incantarea si cuvinetele de lauda pe care le am la adresa traseului lung de la Muscel, traseu de 40 de km, a organizarii, a punctelor de alimentare, a concursului per ansamblu.

O sa iau punctual. Formula de start in care am decis sa plecam a fost una magica si de referinta: eu, Flavia, Ovidiu, Cristina si Dorin. Inainte de concurs, mi-am facut niste achizitii speciale, astfel ca mi-am echipat bici cu 2 cauciucuri noi si mi-am luat mult doritul ciclometru. Sambata am demontat cele 2 biciclete astfel incat in masinuta mea au incaput fix 3 oameni cu 2 biciclete, cu bagajele aferente, cort si saci de dormit. Ajunsi la Muscel, am gasit un loc de campare la cam 5 km de oras, asa ca trebuia ca a doua zi sa fim cu minim o ora jumate inainte pentru a ne echipa. Nu ma lungesc prea mult cu detalii legate de noaptea de sambata, ideea este ca am dormit maxim 2 ore. Mic dejunul de dimineata ne-a luat mai mult decat era prevazut, de abia la 9 plecam sper maraton. Aveam fix 40 de minute sa montam bicicletele, sa schimbam cauciucurile la 2 roti, sa instalam ciclometrul si sa ma orientez la bagajul pe care il voi lua pe traseu, fiind primul meu concurs fara camelbag (toate chestiile erau in premiera pentru mine). Baietii s-au dat disparuti asa ca ne-am trezit 2 fete cu 2 cadre de bicicleta, intr-un timp foarte scurt de asamblat. Ce am facut, ce nu am facut, la 9.55 eu aveam bicicleta montata, cauciucurile dezumflate si ciclometrul care nu functiona 🙂 Perfect, mi-am zis in gand, inca un inceput promitator. Nu mi-am facut prea mari griji, am inceput sa ma rog in stanga si in dreapta sa imi dea cineva o pompa buna si sa ma ajute sa umflu pentru ca eu eram inca cu mainile tremurand de la nesomn.

Startul s-a dat exact cand am ajuns si noi acolo. Eram ingrijorata putin de faptul ca nici macar nu am verificat schimbatorul. Nu am avut nicio problema cu el din fericire.

Si am pornit… Mergeam deja de vreo 3 minute si nu vedeam nicio fata pe traseul lung. Ma asteptam sa ma depaseasca toate in prima portiune a traseului asa cum s-a intamplat la Azuga. Mi-am spus: „Ok, deci toate au pornit inaintea mea. Acum trebuie doar sa pedalez sa vad ce pot da mai mult.” Mi-am setat un stadard mai inalt, in sensul ca mi-am propus sa fac urcarile pe bicicleta in mare parte, si sa termin in 6 ore, stiind ca este un traseu mai greu ca la Azuga. Dupa 15 minute de pedalat lejer pana la intrarea in padure, ma intrece Niji, pedaland extrem de bine. Ehe, acum chiar eram ultima de la cursa lunga pentru fete. Primii 16 km i-am facut pe bicicleta, extrem de concentrata sa nu dispersez energia in stanga si dreapta. Mi s-a terminat apa in prima ora, dar nu m-am agitat deloc, stiam ca voi ajunge la primul checkpoint si o sa fie foarte ok. Asa ca dupa 2 ore si 16 km am ajuns la CP nr. 1, am savurat lamaia si am baut foarte multa apa. Am intrebat daca au mai trecut fete de la cursa lunga, iar domnul mi-a spus ca „o gramada”. Eh 🙂 Nu-i bai, deja traseul incepea sa imi placa din ce in ce mai mult. Cum partea a doua dintr-un concurs o consider geniala pentru ca atunci incep sa imi depasesc limitele, deja schitam un zambet. A urmat o portiune de urcare in care mi s-a intamplat o faza foarte draguta: eu urcam relaxata pe bicicleta, iar in fata mea toti erau cu push bike. Nu pot sa descriu ce sentiment placut am avut cand am vazut ca in sfarsit depasesc si eu pe cineva, vedeam fete si eram fericita ca nu mai ajung ultima. Fericirea mea a durat fix… 3 minute, pana sa imi dau seama ca erau de la tura scurta. La naiba, mi-am zis si am continuat sa pedalez in continuare.

Urcarile de pe traseu au fost geniale, mi-au placut asa de mult incat nu am simtit nici ploaia, nici oboseala aia care m-a terminat la Azuga. O combinatie perfecta intre urcari si coborari, un peisaj de vis, mai ales cand am ajuns la sfarsitul celei de-a treia urcari: eram undeva deasupra la tot, vedeam aburii cum ieseau din padure. Un sentiment de libertate de nedescris 🙂 Persoanele pe care le vedeam pe traseu (voluntari + organizatori) foarte de treaba, stiau exact unde sa ma indrume si cat mai este din traseu, cat de grele sunt portiunile care urmeaza. Am fost foarte multumita in privinta asta. Am facut push bike pana la CP 2, dar cand am ajuns radeam. Nici nu mai conta ca sunt obosita, cat mai este, stiam ca sunt ultima, dar nu conta. Traseul a fost fenomenal. Cand am auzit ca mai sunt 8 km pana la finish, nu imi venea sa cred, am crezut ca face cineva misto de mine. Aveam 4 ore, deci toate sansele sa termin sub 5 (nu m-am mai obosit sa visez la asta la inceputul traseului, am crezut ca nu am nicio sansa).

Am inceput sa constientizez faptul ca marele meu minus la maratoane sunt coborarile si inca nu am capatat tehnica sa le fac in viteza, asftel ca toate persoanele pe care le depaseam la urcare, ma depaseau la coborare. Am uitat si sa spun ca am luat prima mea cazatura nasoala de pe traseul, mi-a zburat cozorocul de la casca si am incercat o portie de pamant a la Muscel 🙂 (s-a speriat baiatul din spatele meu pentru ca pe fata eram plina cu sange amestecat cu namol). Dar eu eram fericita ca nu mi-am spart nasul si capul.

Dar, revenind la ultimii mei 8 km si cea mai grea coborare de pe tot traseul: un noroi curgator pe care nu aveam aderenta deloc cu cauciucurile mele. Sincer, mi-a fost frica sa cobor pe bicicleta, asa ca am luat-o in pas alergator pe langa bicicleta. Ma mai opream, mai mergeam… Cand am vazut drum de tara, am zambit: am inceput sa trag tare, mai aveam 10 minute pana se terminau cele cinci ore.

Dupa ultima coborare cu bici in brate aproape ca era ingrozitor de mult noroi, dupa inca 2 minute de pedalat, am trecut linia de sosire. Eram complet aeriana pentru ca ma asteptam sa mai fie din traseu. Eu inca mai vroiam sa mai pedalez… Visul meu s-a indeplinit, fiind primul meu maraton cu un timp de 5 ore, primul meu maraton la care ajungeam in timp sa prind si eu pastele de la sfarsit, primul meu maraton in care nu depasisem termenul limita. Sentimentul de atunci a fost sublim si inca sunt in starea euforica si acum, radiam… Nu imi venea sa cred.

Si… concurentele mele, in numar de 10 s-au repartizat asa: 5 in fata mea si 3 dupa mine, obtinand un nesperat loc 6 (adica undeva pe la mijlocul clasamentului).

Foarte foarte frumos! Felicitari ceror care au facut un asa traseu.

Anunțuri

8 răspunsuri la „Muscel Maraton

    • Claxonul e fancy :p
      PS. Mda, ce sa zic si eu. In graba in care mi-am facut bicicleta, nici nu l-am sesizat. Era dde al casei pentru un maraton.

  1. esti o super optimista…dar adevarul este ca organizarea a fost de rahat, s-au ratacit foarte multi oameni din lipsa de marcaje si checkpoint-uri si indrumatori…
    …din respect pentru adevar dar si pentru cei care au trait o experienta mai putin agreabila, ar fi bina sa adaugi si un PS in care sa spui si lucrurile astea

    • 🙂 Eu am participat la traseul lung si consider ca traseul a fost ok marcat. Am auzit ca sunt persoane care s-au ratacit, dar fiind un blog personal, am dreptul la o parere subiectiva asupra acestui maraton. Nu as putea sa povestesc ceva care nu mi s-a intamplat. Sper ca ma intelegi 😉

  2. Si eu m-am ratacit si nu prea a fost funny. Mi-am dat seama repede ca e drumul gresit, dar imi era teama sa nu ma descalifice. Am spus asta atunci, dar cum toata lumea era convinsa ca pe acolo e drumu incat am mers dupa ei.
    Am cunoscut cativa „rataciti” ca si mine pe care nu aveam sansa sa-i cunosc.
    Una peste alta a fost o experienta si acum stiu ce o sa ma astepte pe 29 august la Geiger.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s