Cupa Emmendue

Traseu: 60 de km cu diferență de nivel 820 m

Plusuri: organizare, traseu, puncte de alimentare foarte bine aprovizionate, oamenii de pe traseu și din CP super de treaba!!!!

Minusuri: localnicii care înjurau concurenții, adresau comentarii răutăcioase și mi-am primit un băț pe fund (era ditamai bâta, de fapt) că mintea mea se blocase, adică, cum naiba să dai într-un ciclist… și fată… oh, well!

Și așa se incheie cred sezonul meu de maratoane pe munte de anul ăsta, declarându-mă oficial ”addicted” de MTB. Un an superb, cred că unul din cei mai frumoși ani din viața mea.

Am ajuns mai mult din întâmplare la maraton la recomandarea lui Sergiu (un tip tare haios și simpatic). În fine, m-am înscris la traseul lung, după ce am primit mustrările cu o zi înainte, dar și din ziua de start: ”Ana, trebuie să ai măcar câteva plimbări cu SPD-urile, este periculos, o să cazi, ai grijă etc.” Eu nu și nu, o să mă descurc, ce dacă este a doua zi când mi le pun în picioare, așa o sa învăț. Am spus că o să merg mai încet, o să am grijă, o să fiu prudentă. Mi-a fost foarte teamă și de abia după 23-30 de km puteam să spun că îmi trecuseră emoțiile de la SPD.

Startul l-am luat prost: am luat prima și singura trântă cu pedalele, dar până m-am pus pe picioare, m-au cam depașit toți. Am încercat să fac ceva în privința asta pe porțiune de asfalt, dar am depășit destul de puțini și erau de la tura scurtă. A urmat o porțiune de urcare pe care am făcut push bike, un tip oprindu-se în fața mea, eu dezechilibrându-mă si nemaireușind să mă urc pe pedale înapoi. Eh, oricum cu această problemă cu prinsul pedalelor în rampă nu am reușit să mă împac până la sfârsit, dar ce mai contează.

 După urcare, noi de la tura lungă faceam dreapta. Pe coborâre, eu super crispată cu pedale am lăsat-o mai moale. O urcare superbă în care constat următoarele: bidonul meu de apă lipsea (eram la km 10 și mai aveam încă 10 până la CP), nu puteam să schimb pe pinionul mare deloc (cred că 30 de km m-am chinuit cu schimbătorul ălă) și lanțul, care mi-a sărit în cel mai urât hal, de vreo 5 ori pe tot parcursul cursei. Eh, se mai întâmplă mi-am spus, extrem de concentrată să nu uit să am pedale. Mă întrecuse deja tot poporul, eu eram însă captivată de spd-uri. Începeam să prind cât de cât care e faza cu ele.

Traseul a oscilat cu urcări, coborâri și după Muscel intră lejer pe locul 2 din preferințele mele. Urcările clar se puteau face toate pe bicicletă, pentru cineva care are o condiție mai bună decât a mea. Despre coborâri pot să spun că au fost cele mai ușoare din toate concursurile la care am participat până acum, pentru că în afară de una la care m-am dat jos (ploua destul de rău și era numai noroi, panta fiind destul de înclinată), restul le-am făcut pe bicicletă. Cred că aici m-au ajutat mult pedalele sau poate chiar au fost mai ușoare, dar nu mi-a mai fugit piciorul așa cum mi se întâmpla când pedalam în adidași, simțeam că aveam control pe bicicletă.

Interesant a fost când, ajunsă pe la km 30, remarc cu stupoare că mai am încă pe atât și că greul avea să vină și în continuare. Atunci ca să îmi mai distrag atenția mi-am propus să mă uit pe traseu. Am coborât pe o porțiune de-a dreptul senzațională: un covor de frunze de toate culorile, cu un miros puternic de aer curat, eram ceva de genul ”WOW”. Am băgat și un gel repede pentru că deja mă simțeam mai obosită și stăteam să își facă efectul. M-am mai trezit cât de cât, dar porțiunea de la 35 până la 50 a fost cam grea, cu 2 urcări constante și cu niște picioare amorțite de la pantofi. Începuse să plouă destul de tare și am simțit diferența în echipamentul de iarnă: nu mi-a intrat strop de apă, nu mi-a fost frig deloc pe traseu.

După km 50 a fost coborâre și ultimii 3-4 km au fost pe asfalt, ceea ce mi s-a părut ok pentru că mă resimțeam un pic. Finishul a fost foarte simpatic: iar am avut baftă să fie lume acolo pentru premiere, și m-au strigat și pe mine când am trecut linia. Nu mă așteptam așa că m-am făcut roșie ca racul când s-au întors toți spre mine 😛

Am vorbit cu lumea, am mâncat un mic și aia a fost.

Anunțuri

6 răspunsuri la „Cupa Emmendue

  1. Felicitari si pentru acest maraton. Ma bucur c-ai devenit addicted. Iti doresc cat mai multe maratoane si fara cazaturi.
    BTW cum e cu SPD-uri ?

  2. doar de curiozitate.. aia ce aveau cu concurentii? ca doar nu le facea nimeni nimic. din contra prin faptul ca localitatea gazduia un eveniment sportiv, aveau numai de castigat (cei cu cazari, cu restaurante, fastfooduri, alimentare, suveniruri, etc).. adica asa ma gandesc eu.
    si nu am inteles.. totusi, fiinta aceea de ce a dat in tine cu o bata..?!

    • Habar nu am ce vroiau cu noi, in loc sa se bucure ca trecem pe acolo… Si nu numai eu am avut problema asta.
      Referitor la bata primita, nu imi venea sa cred nici mie: mergeam pe bicicleta si la un moment dat era o gasca de vreo 5 pusti (asa cam de 12 ani) si unu avea o bata. M-au vazut, eu ma panicasem ca nu imi placea deloc cum se uitau toti la mine, si a dat cu bata aia in dosul meu. Ramasesem PAF. Au inceput sa rada toti, eu am mers mai departe fericita ca nu am patit nimic grav. De ce au facut asta? Din teribilism prostesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s