Transalpina 2010

Perioadă: 9-10 octombrie 2010

Grup: eu, Anca, Daniel și Marian

Prima zi: 75 de km; diferență de nivel 1,600m;

Traseu: Rânca – Obârșia Lotrului – Voineasa

Total ore parcurse: 7 ore, medie 15 km pe oră

Adevărul este că îmi doream de ceva timp o tură mai grea, care să mă scoată puțin din moleșeala în care intrasem. Ideea Ancăi a prins foarte bine așa că am început să îmi cumpăr ce îmi mai trebuia din echipamentul de iarnă. Am și avut o super idee la început să schimb persoana care îmi face service-ul la bicicletă, prin urmare tot circuitul nu am avut probleme cu bicla, mai mult a mers extrem de bine că nu îmi venea să cred.

Față de alte ture, de data asta am avut un chef de urcare ca niciodată. Fiind extrem de ocupată la serviciu, nu am prea avut timp să studiez traseul, să mă uit la meteo sau să mă îngrijorez în vreun fel.

Ajungem în Novaci și ne îndreptăm spre Rânca, de unde avea să înceapă și traseul. Zâmbetul de pe buze mi-a pierit când am văzut pe ce urcăm cu mașina, adică erau niște pante, frateeeee. M-am crizat puțin, speriată și de ce mi-a spus Daniel cu o seară în urmă despre dificultatea traseului și de condițiile meteo care se preconizau. Ajungem la Rânca, parcăm, ne echipăm. Temperatura: 3 grade. Mă uit la rampele care urmau foarte încântată. De abia așteptam. Prima urcarea a fost pe asfalt, deci nimic tehnic sau ceva de genul, numai că a intrat o necunoscută pentru mine: prietenul nostru de urcare, Vântul. Eu nu reușeam să stau pe bicicletă, atât de puternic era. Ajunsesem undeva la -2 grade, resimțindu-se la -5 grade. Ca lungime, rampa a avut undeva la 8 km. Nu m-am încălzit, ceea ce pentru mine însemna că nu resimțisem deloc urcarea/ push bike-ul. Punctul maxim la care am urcat a fost undeva la 2,200 m.

Traseul continuă cu o coborâre pe asfalt și mers plat până la Obârșia Lotrului. Singurele cuvinte din minte erau: Unde este offroadul? Nu vreau asfalt!!! La Obârșie am făcut o pauză de masă și aveam să aflu că Daniel nu se simțea chiar bine. M-am mai și destresat pentru că am realizat că pot să țin pasul cu grupul, că nu eram obosită deloc, că îmi plăcea la nebunie.

După asta, traseul a continuat tot cu mult asfalt, dar cu niște peisaje deosebite.

Destinația finală a fost Voineasa unde aveam rezervare pentru dormit. Prima zi a fost ușurică, concluzia fiind că nu îți trebuie cine știe ce condiție, adică dacă eu am putut, poate oricine.

***

Ziua 2: 80 de km, diferență de nivel 1,600 m

Traseu: Voineasa – Curmătura Oltețului – Polovragi – Novaci

Total ore parcurse: 9 ore; medie 12-13 km pe oră

Și da. Ăsta este un traseu genial, cu multe cățărări pe offroad, așa cum îmi place mie. Mă trezesc mai repede ca restul și îmi dau seama că nu eram deloc obosită și că dorința mea de a face urcări grele încă nu era satisfăcută. Așa că îmi propun ca obiectiv: fără push bike. Nu știam ce mă așteaptă, dar vroiam să văd cât de mult îmi pot forța organismul.

Din Voineasa pănă la Curmătura Oltețului, au fost 45 de km numai urcare, iar din ea, numai primi 7 km au fost pe asfalt. Adică: ce poate fi mai frumos! Ah, da: am avut o vreme incredibilă – numai soare!!!! Yey!!

Voineasa până la Polovragi: o urcare ușurică. Polovragi – Curmătură: 6 km numai urcare cu diferență de nivel de 450 de m. Și da, fără push bike, asta însemnând pentru mine că pot, dacă mă antrenez mai mult, să ajung la IBO, CA si Eco-Explora în 2011. Până în Polovragi am făcut numai coborâre, pe macadam, un macadam care nu punea dificultate absolut deloc. În toți anii mei, nu am văzut atât de multe peisaje frumoase strânse la un loc, fiind și puțin pretențioasă din punctul acesta de vedere.

Ce a urmat după Polovragi până în Novaci a fost foarte interesant, adică erau niste coborâri în care ajungeam lejer la 54 km/oră, ca apoi să intrăm direct pe rampe de 10 grade, la 7 km/ oră cu un timp destul de scurt pentru a schimba vitezele.

Ajunși în Novaci, Anca și Marian pleacă pe jos spre Rânca, urmând ca eu și Daniel să așteptăm cu bicicletele, în condițiile în care lumea ne spusese că nu mai pleacă nicio mașină în sus la ora aceea. Să precizez că la 10 minute după ce au plecat a venit singura mașină din seara aceea care urca spre Râncă și i-a dus până la mașină?! Nu are sens.

Tura a fost mult mai frumoasă decât am încercat eu să povestesc… nu am reușit să găsesc cuvintele de laudă pentru acest traseu.

 Credit poze: Marian (OmBun)

Mai multe poze:

Link2 – Prima zi (de la Anca)

Link3 – Ziua 2 (de la Anca)

Anunțuri

6 răspunsuri la „Transalpina 2010

  1. Inca o tura pe care am ratat-o. Insa a fost motivata lispa mea :). Sper sa ne vedem cu totii la Arges Autumn Race. Foarte profi pozele si tu ai iesit super in ele.

  2. O sa se mai faca ture iar asta sigur o sa se repete la anul, cand trebuie neaparat sa ajungi. Pentru AAR, eu i-am dat skip, mi-e putin teama de concursurile astea cu mai multe ture, dar vin sa va fac poze si sa va sustin 🙂

  3. Intr-adevar este foarte frumos. Eu sunt chiar din Novaci si am copilarit pe muntii aia si de fiecare data cand merg acolo e ceva special. Prima data cand am fost cu parintii imi era o frica de inaltime fantastica, imi era frica cand ploua, de tunete si fulgere. Apoi cand am crescut mi-am dat seama cat e de frumos. Cand ajungi acolo te simti stapanul lumii si parca nu ai mai dori sa te dai jos de acolo vreodata. Foarte frumoase pozele. Ultima data am fost prin iulie si m-ar interesa sa stiu unde s-a ajuns cu asfaltul. Vreau sa mai merg pana nu va ninge.

    • Poti sa mergi pe asfalt lejer pana in Obarsia Lotrului, cred ca are portiuni care insumeaza per total 1 km in care nu au pus asfalt. Deci fii fara grija.

  4. tare. wordpress :))))
    alte articole de blog gen ce mai faci IRL? :>)

    Foarte misto pozele mai, si cred ca si experienta, iar boncacii aia sunt sexi rau, se asorteaza cu .. mh zidul din spate 😛

    • IceSun, ce onoare la mine pe blog :*
      Ca sa fiu sincera, nu inteleg partea cu „ce mai faci IRL”, poate mi-o explici privat 😉 Iar aluzia cu bocancii la fel 😀 Si de poze, ca vad ca toata lumea le lauda, Marian si Anca au niste aparate foarte tari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s