Tura 2 – „Antrenament” Gârboavele

! Atenție, acest articol nu conține poze, deci o să fie unul luuunggg. Citiți printre rânduri !

Traseu: Cel de la Prima evadare (București – Snagov + bonus întors în București)

Distanță: 130 de km

Diferență de nivel: 50 de m

Tipul traseului: 60 % offroad, restul asfalt

Participanți: număr variabil pe tot parcursul traseului; constanți  am fost 4: eu, Ovidiu, Silviu și Gabi

După cum se vede în titlu, ce ne gândim noi, Spițele Colorate, hai să facem antrenament pentru Gârboavele, că și așa nu stăm bine la acest capitol, si să îl considerăm eventual ca un mic antrenament și pentru IBO (azi am constatat că nu mai e așa ușor cum mă gândeam, trebuie o foarte, foarte bună pregătire fizică, stăpânire de sine și nu în ultimul rând un partener pe care să îl cunoști extrem de bine).

Pornim în jur de 14 persoane, stabilim cu cei care merg mai încet că ne vom împărți în 2 grupe: în prima mă aflam eu cu Dragoș (care avea să se întoarcă în București după Palatul Ghica) și cu cei 3 enumerați mai sus (care au mers într-un mare stil și au reușit să îmi scoată bicla din cap pentru o bună perioadă). Inițial, crezusem că mă pot ține de ei, da, până la urmă am ajuns cu ei la final, dar eram într-un anume fel: terminată, și este puțin spus. Pentru mine a fost cea mai grea tură din toate maratoanele de până acum, mă plângeam de Surmont anul trecut, acum… a fost mai greu, pentru că nu am reușit să mă odihnesc pe traseu. Mă enervam că rămaneam ultima, ajungeam la gașcă și ei imediat porneau, fără timp de respiro, hidratare. Mă scotea din sărite că îmi dozam energia, rugam pe restul să mergem în 20 de km pe oră, ca apoi să aflu că s-a mers cu 28 pe oră. Trăgeam tare și la un moment dat nu mai vedeam rostul, nu mai înțelegeam de ce…

Partea 1: Academia de Poliție – Palatul Ghica: în comparație cu anul trecut când am făcut recunoaștere de traseu cu Dorin, porțiunea asta, anul asta, mi s-a părut mult mai ciclabilă, în sensul că deja nu mai erau acele mari denivelări, roțile nu mai intrau în urmele de la tractoare, obligându-te să păstrezi direcția impusă.

După cum spunea cineva de pe forumul de pe ciclism.ro (pe drum ne-am lipit de Corrado și restul pe care nu îi știu după nume), era o adevărată provocare pe câmp acolo, pentru că vântul venea puternic din față (și acest vânt puternic din față ne-a urmărit până la întoarcerea în București). Studiind traseul, îmi spun că dacă este să plouă la prima evadare, nu am ce să caut  cu vbrake-urile mele, închiriez biclă ceva…

Cu vreo 4 km înainte de finish, eu întâmpin dificultăți în a avansa. Bicicleta mea înainta cu greu. Dau vina pe oboseală.

Oprim la Ghica pentru pauză și îmi spun că trebuie să mă refac imediat.

Partea 2: Palatul Ghica – Snagov

Pornim… toți pleacă înainte, eu rămân în urmă, evident. Nu puteam să pedalez… mi-am spus, asta e, mă întorc. Mă uit la roata din față… pană frate! Mă enervez a suta mia oară pe acest traseu. Evident, bazându-mă pe faptul că se merge în grup, lăsasem acasă pompa și levierele, habar nu aveam să fac o pană, ce să mai, zici că eram de pe altă planetă. Am avut noroc de 2 persoane care s-au oprit și m-au ajutat, așa am învățat cum se face o pană și nu este deloc simplu – echestia aia cu căutatul spinului in cauciuc, o adevărată artă, nu alta 🙂

Rezolvăm cu pana (adică băieții rezolvă), și deja eram mai liniștită când am văzut că mă așteptau și cei din grupul Corrado – știam că ei se așteaptă și nu îmi mai era atât de teamă că mă rătacesc.

Porțiunea asta până la Snagov a fost mai grea decât cea de anul trecut din concurs. S-a stricat destul de mult traseul, se intrase cu plugul, nu știu, oricum, cum spunea unul din noi, dacă va ploua, va fi pe departe cel mai greu traseu de xc de la noi. Pe munte, cu noroiul ne mai înțelegem, dar pe câmp este cu totul altă distracție.

Într-un final, ajungem și la Complexul Astoria (Snagov), unde nu găsim nimic de mâncare, eram toți destul de obosiți, deja era ora 17. Alegem să plecăm să mâncăm la Gruiu (recomand Snagov, pentru că în Gruiu am găsit numai un grătar cu salată și bere) și să ne facem planul de bătaie spre casă. Între timp, din vreo 12 care ajunsesem la final, rămânem 5 mari și lați, după restul venind mașinile să îi ia.

Partea 3  Gruiu – București (50 de km, 2 ore jumate – șosea)

Pff… Cum spuneam, a fost o parte mai grea și nu pentru că nu mai puteam, dar trebuia să forțez mai mult decât de obicei ca să nu țin grupul în loc. S-a mers mult mai tare decât aveam eu pregătirea, eram deja automata, ce mi se spunea aia făceam nu mai aveam puterea să ripostez, să mă răzvrătesc, nu mai avea sens….

Cum sunt azi… literalmente nu mă pot mișca de ieri de la 22. Dar până la urmă, condiția fizică se remediază, așa că să ne auzim cu bine după Gârboavele.

O spiță colorată

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s