Tura 6 – Weekend 25 – 26 iunie

Sunt plictisită, în timpul săptămânii aștept weekendul să ies cu bicla. Mă așteptam ca serviciul meu să devină mai light vara, dar nu este așa, prin urmare weekendul îl iau ca antrenament pentru concursuri și încerc să trag cât mai tare atunci. De obicei, în weekend plouă sau, cel puțin în ultimele weekenduri numai vreme ciudată prind.

Observ că, uneori turele devin monotone, mai ales dacă merg pe un traseu de 2 ori: nu mă mai prea impresionează mare lucru, sau poate că Bucegii mi se par plictisitori pentru că îi știu de mică.

Mă mai întreb de ce mă chinuiesc și de ce mă bag pe vreme nasoală pe MTB când aș putea să stau frumos în pat să mă uit la un film. Nu am găsit un răspuns încă. Mă întreb de asemenea de ce scriu pe blog, de ce îmi place să îmi expun povestirile, poate pentru că atunci când eram mică aveam jurnal…

Nu am făcut poze pe traseele din weekend, mi-a fost lene, acum îmi pare rău. Așa pățesc de fiecare dată și de fiecare dată spun că data viitoare o să fac poze, iar data viitoare pățesc ca acum. Aș fi vrut să pozez unele cadre de la Piatra Arsă și unele de pe coborârea de la 2000.

Vineri seara stabilim rutele de weekend. Se anuntă ploaie, ne schimbăm de pe Transalpina pe Valea Prahovei, urmând să vedem în funcție de vreme ce alegem.

Participanți: eu, DanR, Anca și Dan (ca în toate turele, apar 2 Dani)

Sâmbătă: o încercare eșuată de a face traseul scurt de la Duatlon, a ieșit o struțo cămilă până la urmă.

Ajungem în Brașov, după ce a plouat în permanență toată dimineața. De ce ne-am ambiționat să luăm bicicletele după noi, când am mers mai mult pe lângă ele, nici acum nu știu, cert este că traseul era umed și, în afară de DanR care a mers numai pe biclă, noi restul ne-am exersat abilitățile noastre de a face push, carry, hug bike, tratare reumatism prin urzicare și diverse adiționale.

Traseul nostru s-a rezumat în 2 puncte cheie: prima urcare pe care am făcut-o fără încălzire și aveam impresia că e prima oară când mergeam pe biclă și coborârea după bifurcația cu traseul lung. Cred că una dintre cele mai tehnice coborâri de pe un traseu de XC din România. Dacă anul trecut mai era cum mai era că era destul de uscat traseul, anul ăsta nu am reușit să cobor 1 mm pe biclă din cauza rădăcinilor ude, a pietrelor combinate cu ploaia care a fost înainte de a ajunge.

Total km parcurși: aproximativ 15 km – eram deja în mașină cu ruta Paradisul Acvatic când a început să plouă torențial.

Duminică: Sinaia- Cota 1400 – Piatra Arsă

Ăsta este unul dintre acele trasee pe care eu nu le înțeleg deloc. Pentru ce să faci atâta push bike?! Care este rostul???

Clasica urcare de la Sinaia până la cota 1400 nu pune niciun fel de dificultăți, chiar încerc să urc cu un raport mai mare decât de obicei ca să nu intervină monotonia. Afaltul nu m-a deranjat de data asta.

De la 1400 încolo începem să urcăm pe drumul de vară. Prima urcare e mai domoală, dar în continuare urmează porțiunile alea înclinate și mergem mult pe lânga biclă. În fine, acum ar trebui să mă obișnuiesc cu push bike-ul, deși stiu că există și trasee (Maratonul Vinului de la Urlați, de exemplu), în care chiar nu este nevoie de push bike deloc. Afară se face din ce în ce mai frig și se întunecă subit. Astfel că totul în capul meu devine un exercițiu pe care îl denumesc Carpathian – testarea corpului în condiții limită: începe să cadă grindină, vântul era undeva la 70-80 km/h, afară erau 7-8 grade, noi temerarii pe biclă, pantalonași scurți, unii cu mănuși fără degete, ca la plajă așa. Deci, am tras un frig în ultima oră de zile mari. Pe traseu nu era nimeni, nu se vedea nimic în față, în stânga dreapta (nimic în care să ne adăpostim), DanR merge înainte și la un moment dat nu se mai vede, Dan și Anca erau în urma mea, și mă gândesc: Bun așa… DanR ne-a lăsat aici, a greșit traseu, ne-am pierdut, mi-e frig, nu are sens, va ploua, ne va fulgera, asta este (gândirea asta chiar nu ajută, știu asta, dar e ciudat cum gândești atunci când te panichezi). Bineînțeles că DanR s-a dus să studieze traseul în față ca să vadă cum este vremea și dacă mai putem ajunge la Piatra Arsă sau trebuie să ne întoarcem.

Ajungem la Piatra Arsă și ne refacem după ce mâncăm ciorbița mult visată. Inspectez terenul în jur, mi se pare un loc bun de antrenament și foarte liniștit. Mi-ar plăcea să mă rup de lume și să pierd câteva zile pe aici…

Anca și Dan aleg să coboare pe alt traseu, eu cu DanR vrem să ne întoarcem pe unde am venit, eu curioasă să văd de progresul meu față de anul trecut pe coborâre (anul trecut, peste 60% din coborârea până la 1400 am făcut-o pe lângă biclă). Așa că purcedem… Uit că DanR știe să coboare și mă țin de el primii metri până iau cele mai mari pietre de pe traseu, mă dezechilibrez și nu cad, culmea 🙂 Cred că este singurul traseu pe care l-am făcut până acum în care mi-a plăcut mai mult coborârea. A fost așa, genial, iar partea de după 1400 până la mașină a fost de vis, pentru că doar o mică parte am făcut-o pe asfalt rest potecuțe prin pădure, un traseu de care nu știam că există. (evident mă oftic că nu am făcut niște pozeeee)

Și asta a fost în weekend, și stau și scriu și mi se face dor de mers pe biclă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s