Carpathian Adventure 10 – 14 august 2011

Carpathian Adventure a fost un concurs la care am visat de anul trecut și am încercat să fac tot posibilul ca să îmi fac echipă și să particip. Acum, că s-a terminat, sunt melancolică și de abia aștept ediția de anul viitor, asta în cazul în care se va mai ține pentru că organizatorii nu prea sunt convinși dacă îl vor mai face.

Ce îți trebuie ca să termini CA-ul? Voință. Determinare. Ambiție. Dacă adaugi la toate acestea și o foarte bună condiție fizică, ai șansele să ajungi pe podium. Uitându-mă în spate, nu îmi vine să cred că am reușit să termin așa ceva, spre viitor, mai VREAU!!! Concursurile de anduranță sunt diferite de maratoanele obișnuite de MTB sau alergare, aici ai ocazia să vezi care sunt limitele. Da, sună a clișeu ce scriu, dar este foarte real. Ce simți în cadrul unui astfel de concurs nu se poate descrie, ce simți când treci linia de sosire este ireal de frumos.

Locația: Munții Trascăului și Gilău

Probe de concurs:

MTB – 155 km

tură montană – 75 km

plutărit – 7 km

speologie

rapel (de la 30 m)

Mă trezesc, scot capul din cort și sunt copleșită de un set de emoții. Încep să îmi fac bagajul.  Ce este interesant la acest concurs este că nu știi care este ordinea probelor. Startul se va da la ora 12 (pfiu, de ce așa târziu nu aș putea să înțeleg), așa că sunt ferm convinsă că vom începe cu tura de trekking, deci mă îmbrac și îmi fac bagajul pentru asta. La 9 dimineața căpitanul echipei noastre, Mihai, are ședința tehnică.

Văd oameni care fac încălzirea pe biclă, dar mi se pare aberant să dai întâi startul la MTB. Se termină ședința tehnică, Mihai ne comunică: se începe cu MTB-ul, după care ajungem la plută, ne întoarcem în tabăra de bază, vom merge să facem rapelul, după care începem tura de hiking. Aflu că din tura de trekking am făcut ceva părți în recunoașterea de acum 2 săptămâni.

Nu prea îmi convine că se începe cu MTB-ul, fiind proba mea preferată, voiam să fie la urmă ca să mai recuperăm ceva. Nu am decât să desfac toate bagajele și să le fac pe cele de biclă. Aveam să aflu că trebuie să mergem 100 de km cu o diferență de 2100 de metri în 8 ore ca să reușim să ne încadrăm în timpul limită de plutărit (ultima plecare cu pluta era la ora 20). Un fleac! Îmi spun în gând. Am terminat alte concursuri mai grele. Cum socotelile iar nu dau cu ce ne propunem…

O să încep cu descrierea turei de MTB

Ce am făcut la CA nu se numește MTB, ci trekking cu bagaj, astfel că am terminat 100 de km în 13 ore, din care mai mult de 6 ore am împins la biciclete, pentru că efectiv era ca pe casă (cum spunea și Dragoș). Startul se dă tare, parcă eram la un maraton de MTB. Unde se grăbeau toți??? Pe asfalt noi mergem constant cu 25 de km pe oră, suntem depășiți de vreo 2 echipe, mai depășim și noi. La prima intersecție, echipa din față nu face stânga și se tot duce. Pfoai, deja a greșit. Nașpa.

Intrăm pe offroad și văd o echipă în care fata este trasă de cordelină. Hmm… Mi se pare destul de devreme pentru cordelină. Aveam să văd mai încolo și alte fete ajutate la proba de MTB. După ce ne refacem noi calculele, moralul nostru stă extrem de bine, sigur vom termina în timpul propus. Și când colo, începe prima porțiune de carry bike. Undeva peste niște pietre și niște lemne.

Și după porțiunea asta de carry bike începe încă una. Deja era enervant, afară ploua, noi o țineam pe lângă biclă cu un 2-3 km pe oră. Zen-ul din noi nu se pierduse, așa că eram convinși că la 20 suntem la plută. Încep să se vadă primele semne de oboseală la Mihai, îi mai dă cu geluri, trece. Trecem și prin niște buruieni tot pe lângă biclă, eu mă cam demoralizez pentru că eu prin tură de MTB înțeleg că este măcar 80% ciclabilă și nu 30-40%.

Se face ora 19, ne dăm seama că nu mai avem șanse și o lăsăm mai moale. Speram ca în noaptea asta să dorm în cort la tabăra de bază, nu avea să fie.

Plutăritul era la CP4, noi ajungem pe la 21 cred la CP3. De la CP3, traseul avea să fie mai ușor, urmând 30 de km de coborâre. Relaxați cum eram, pierdem traseul și din 2 ore jumate cât trebuia să facem, reușim un frumos 5 ore, ajungând la 1 la tabăra pentru plută. Ne montăm cortul, mă bag în sacul de bivuac, adorm printre picături…

până la ora 6.30, când avem proba de plutărit

Pentru mine, aici a început Carpathian Adventure. Mi-a plăcut la nebunie proba asta, de fapt de aici încolo concursul a fost genial prin peisajele pe care a reușit să le scoată la iveală. Băieții au construit una doua pluta și deja eram nerăbdatoare să văd ce și cum. Vâslim relaxați, poate mult prea relaxați astfel că după o oră avem primul eveniment din acest Carpathian Adventure: duși de curent, ne oprim cu pluta fix într-un copac. Pluta se dezmembrează, eu cu Dragoș rămânem undeva prin copac. Situația este hilară așa că începem să râdem, dar ne dezmeticim imediat: Mihai a fost luat de apă și aruncat la 10 metri mai în față, din plută mai aveam numai 2 cauciucuri, eu aveam piciorul prins în scânduri, curentul era destul de mare. Norocul a fost că am scăpat ieftin, puteam să ne cam rupem ceva pe acolo. Scot piciorul cu greu și mă arunc în apă (la 7 dimineața, apa era foarte rece), sunt băgată la fund și dau cu piciorul într-un lemn de la fundul apei. Minunat! Ajung la mal și mă concentrez ca să nu îngheț. După cam 15 minute, Dragoș scoate restul de plută din apă și mergem frumos către final.

Rezumat proba de plută: Mihai se lovește de picior și renunță la concurs, astfel că rămânem în 3, 3 temerari 😛

După ce ajungem în tabăra de bază, facem o scurtă pauză și plecăm spre proba de rapel, care se desfășoară undeva la 10 km de Rimetea, în Vălioara. Rapelul se face de pe o stâncă de la 30 de m. Mai făcusem o singură dată rapel așa că am coborât mai cu grijă, dar a fost bine. Ne-am descurcat și de data asta.

La ora 15 ne schimbăm pentru trekking și pornim. Începem cu Piatra Secuiului, cu o urcare de o diferență destul de mare, iar de acolo coborâm până spre Colțești. În porțiunea asta învăț să merg cu bețele de trekking, așa că observ mari diferențe față de o coborâre fără bețe, de asemenea, șocul din băț este foarte ca lumea că amortizează bine și nu te dor mâinile. În Colțești ne oprim pentru aprovizionare: iau un Cola care mă pune pe picioare, traseul până aici a durat 3 ore.

Trecem și de CP8, localizat frumos sub cetate.

Nu se compară traseul de trekking cu cel de MTB, dacă după primul am ieșit puțin tristă din cauza a prea mult push și carry bike, în al doilea m-am bucurat de niște peisaje superbe. Declar oficial Apusenii ca munții mei preferați.

Ce am mai remarcat pozitiv în acest concurs de anduranță sunt oamenii din CP-uri. Ei trebuiau să aștepte toate echipele, erau cu corturile, cu focul lângă cort și erau foarte fericiți. Nu aveai cum să nu te binedispui când ajungeai pe la un CP. De multe ori Dragoș avea discuții de 20 de minute cu ei, spre nerăbdarea mea care vroiam să ajungem la finish.

De CP9 trecem pe la ora 21. Aici luăm decizia să pornim noaptea pe traseu pentru a opri la Cheile Rîmețului și a dormi. Un calcul de al meu îmi arăta că dacă plecăm la 21 ajungem undeva la 4 dimineața acolo. Pentru mine este primul traseu pe care îl fac noaptea, este fun, într-o mare parte, și era fun până la sfârșit dacă nu vedeam și urma de urs, pe la 12 noaptea. Dacă până atunci aveam un ritm mai încet, toți 3 ne trezim instant și o luăm din loc. Ce pauze să mai facem, vroiam să ieșim din pădure.

Pe la 2 ne spunem că trebuie să cam dormim. Găsim o șură și ne băgăm în ea. Ne-am desfăcut sacii de bivuac, băieții au adormit, eu m-am uitat pe toți pereții pentru că făceam condens în sac și în 10 minute am fost înghețată. Au fost 2 ore grele pentru mine la fel ca și dimineața de după.

Pornim la 4.30 spre Cheile Rîmețului, eu eram atât de obosită că cu greu reușeam să mă țin de băieți. Voiam să oprim să mâncăm, să îmi iau pastilele. Aveam impresia că, Cătălin a greșit traseul și nu vrea să spună, tot coboram fără opriri, fără pauză, eu spuneam că nu mai pot, băieții nici măcar nu se opreau. Mă enervez și scot un corn și bag un gel. Ajungem la 7.30 la Chei unde facem o oprire în care pe lângă mâncare iau și porția de Cola. Mă mai dezmeticesc puțin, iar în Chei mă trezesc de tot din cauza apei rece prin care a trebuit să trecem.

De la Cheia până la Huda lui Papară, am avut momentul din cursă în care am cedat . Ajungi la un anumit nivel de oboseală în care totul merge în reluare, în care mergi din inerție, în care nu știi unde ești și de ce faci tot ce faci. Mergeam automat, nu mai puteam să vorbesc cu nimeni, voiam să ajung odată la finish. Aici îl văd pe DanielR, era cu bicla în zonă, eram atât de praf că nici nu voiam să mă vadă în halul ăsta. Nu reușesc să port o conversație cu el… vreau să se ducă înainte și să fiu lăsată de toată lumea în pace. DanielR pleacă pe coborâre. Eu încep să plâng de oboseală până jos, la Huda lui Papară.

Scot un baton și iau un activator. În 2 minute îmi revin și fac urcarea până la Peștera Zmeilor fără probleme. Mă mai întâlnesc cu mama care îmi dă o nectarină care îmi prinde tare bine. În Peșteră avem de căutat litere pe pereți din care să formăm un cuvânt. Ne descurcăm.

Drumul spre finish – 13 km

Prin urzici…

Până când ajungem la CP14, ultimul CP, la ora 22. Decidem să nu mergem prin pădure până la finish pentru că drumul era extrem de prost și ne pierdeam  imediat, așa că în loc de 3 km facem 10 km. Trecem pe lângă o echipă care alege  să meargă pe drumul prin pădure. Eu mă ambiționez și îmi propun să ajungem primii la finish. Pe șosea mai că alergăm, ne uitam în stânga și sus pe dealuri vedeam frontalele celeilalte echipe, mergem și mai repede… și ajungem la 00.20, după 58 de ore de bike și trekking.

Am mai spus, nu îmi simțeam picioarele … dar eram happy.

Mersi lui DanielR care a făcut parte din echipa de susținere tehnică și morală 🙂 părinților mei de asemenea.

Nu îmi dau seama dacă prin acest post am reușit să scot măcar o mică parte din frumusețea acestui concurs, din satisfacția pe care o ai când termini, când ești strigat acolo la premiere ca finisher, cert este că aceste concursuri de anduranță te pot trimite către un stil de viață aparte, de aceea la anul îmi doresc un CA în care să fiu mult mai bine pregătită fizic.

Anunțuri

5 răspunsuri la „Carpathian Adventure 10 – 14 august 2011

  1. Felicitari!!! M-a cuprins emotia si starea de bine doar citind ce ai scris mai sus. Sunt convins ca ai avut acolo trairi extraordinare.
    Asta ma determina sa particip si eu anul viitor.

  2. O adevarata proba de anduranta fizica si psihica 🙂 felicitari pentru reusita si cat mai multe participari (si sezoane ale concursului) 🙂

    Big like de la mine 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s