5.08.2012 – Padina Fest (Maratonul Bucegilor)

{personal thoughts}

Săptămâna se termină cu o balanță negativă: 5 ore pe noapte dormite zilnic, o seară de vineri când, după mult timp plâng de draci (și încerc să îmi amintesc ultima oară când am plâns).. ce să mai, în ultimul moment mă conving să plec la Padina, sperând ca zilele mele proaste din ultimele săptămâni să se încheie într-un final … shit happens.

Iată-mă deci pe drum cu Ana (cea mai bună prietenă), spre Padina.

{normal}

Pentru că orice concurs necesită o hidratare maximă cu câteva zile înainte, decid că trebuie să recuperez : bere,  puțin vin și Jager, sunt sublime și îți oferă o cadență de nici nu știi pe ce parte a drumului să te întinzi să dormi. Cum la un concurs nu trebuie sa vii nepregătit și e musai să ai în cap o melodie care să te facă să cânți pe drum – concertul cu Șuie este vizat și checkuit. Și nu sunt singura care adoptă această strategie, mai sunt bicicliști pe care îi văd pe la ora 2 pierduți pe ritmuri de ”Mi-aduc aminte de voi, aștia din rândul 1 sau 2, adevărați eroi” ta na na na na. Frumos concert, DAAA, place place place . La 3 adorm…

Da da, uit să precizez, că sâmbătă a fost concursul de alergare unde Radu, Florin și Țale reușesc să termine pe podium toți, astfel că următoarele clipe mi le petrec într-o companie selectă alături de ei. Bravo!

{just blogging}

Am povestit de concert, am spus de băieți, încerc să trag de cuvinte ca să ajung mai greu și la concurs. Diminețile la munte, LE ADOR , cafeaua sus pe terasă LOVE IT. Mă bine dispun și mă agit ca de obicei stresând și lumea din jurul meu cu faptul că întârziem. Cu oboseala acumulată nu aveam cum să trag prea mult de mine, dar ideea e să transform concursul într-un antrenament, ca săptămâna trecută  la Râșnov, și promit că la următorul concurs chiar să merg pe biclă.

Traseul este unul pe placul meu, fac însă o greșeală care mă costă câteva minute, pornesc foarte în spate și se pleacă tare greu, iar pe prima coborâre multă lume se dă jos de pe biclă și stau și acolo ceva timp. Încerc să scot un timp bunicel. Traseul are 38 de kilometri și am mers mai bine decât mă așteptam, ajungând să sper la un loc 4 pe care l-am pierdut din cauza alergării…. Deja faza asta cu alergarea a început să mă streseze pentru că pierd mult din cauza ei și nu îmi dau seama ce să fac ca să fiu mai bine. Antrenament… dar parcă nu simt nici un progres. Oi fi eu atehnică.

Am urcat bine, până la kilometrul 36 îmi mențin fără nicio problemă locul 4. Îmi plac urcările lungi și constante, nu pot să spun că sunt cel mai mare fan al peisajului și al prafului, dar merge.

Ca premieră, este primul concurs la care nu am grijă să îmi iau geluri corespunzătoare la mine. Am 2 high5, dar nu mă înțeleg bine cu ele, le iau de foame și evident nu își fac efect. Încep să mă obișnuiesc cu frânele de la biclă pe coborâri, asta la finalul traseului și conștientizez că sunt o crizată și jumătate, eu pot să cobor, nu o să îmi mai fie frică pe viitor.

Ultimii 2 kilometri, orice numai să nu fie push bike, carry bike sau orice implică să merg/alerg. Nici nu merg câțiva pași că mă întrece prima fata, alerga pe lângă biclă, eu merg, trece și a doua fată, alerga și ea. Uff… mă oftic rău. Nu am ce face. Întâmpin dificultăți la o porțiune în care trebuia să car bicla pe niște stânci, pe lângă faptul că îmi venea să arunc bicicleta în râpă că era GREA, frate, pantofii mei alunecă deosebit pe stâncă. Îmi ia vreo 7 minute să fac o strategie de a urca pe acele chestii, nu aveam putere să ridic bicla. Această rupere de ritm mă scoate din circuit și simt că mi se închid ochii, gelul nu mă ajută. Merg mult pe lângă biclă aproape până la final, când mă urc pe ea și îmi bag picioarele și în coborâre și în frică și în tot. Închei cursa într-un timp de 3 ore și 13 minute (un număr care mă urmărește în ultimul timp), bunicel pentru un traseu cu 1,000 m diferență de nivel, dar încă nu am văzut cum stau comparativ cu celelalte fete, un loc 6 pe final.

{resume}

Un week-end frumos, un week-end care mă face să realizez cât de importante sunt persoanele care sunt lângă tine indiferent dacă ești sau nu o persoană care ”dă bine pe sticlă”, cunoscută sau nu, care ia sau nu ia podium. Până la urmă, trebuie să fim mulțumiți cu noi și când o facem nu o să ne mai trebuiască activitatea excesivă de pe facebook, dorința de a strânge cât mai multe like-uri pe poze, pe articole și pe check-inuri. What for? Când nu o să mai fim sus în liga persoanelor care ”megr bine”, nu vom mai conta și atunci se vede… Sau poate că ”eu simt excesiv” cum mi se spune des.

Pentru că perioada cu shit happens s-a terminat AZI, reintru în programul zilnic de antrenament de acum o lună. Și revin la blogurile mele clasice fără sentimentalisme în ele și direcții neelucidate de mistere fără drum.

 

XoXo,

 

ANA.

Anunțuri